Ai fost ajuns vreodata sa iti doresti sa fugi cat mai departe de tot ce te inconjoara? Sa incerci sa scapi de probleme si sa o iei de la capat?
Un oras nou, O tara noua, o limba noua...noi prieteni.
Si oricat de suparati am fi, ne dorim toate astea pentru ca, credem noi, ne-ar fi mai bine, ne-ar da incredere in noi.
Ei bine, din proprie experienta, spun ca lucrurile de genul asta sunt bune si nu prea.
Iata si explicatia.
Ora 8 dimineata. Ploaie. Autobuze, tramvaie si refugii pline de oameni zgribuliti. Iarna. Umbrele negre si gri. Februarie. Peisaj dezolant.
O tanara sta cu inima cat un purice in mijlocul multimii asteptand tramvaiul. Nu mai fusese niciodata prin locurile acelea. Limba abia daca o intelegea iar trecatori nu intelegeau o iota din franceza sau engleza.
Si iata ca, dupa minute lungi de asteptare, si dupa ce am incercat sa intreb trei persoane diferite daca este tramvaiul corect, intru in conversatie cu un brazilian si un mexican aflati in aceeasi situatie ca si mine: studenti erasmus la Politehnica din Torino. Nu ii mai vazusem niciodata si nici nu i-am mai intalnit de atunci dar situatia aceea de "intrus", de strain intr-o tara straina parca ne unea. Si cel putin mie imi dadea senzatia de incredere faptul ca nu eram singura.
Era asa de ciudata ziua aia. Inima statea sa bubuie de emotie si...cu ghiozdanul in spate am ajuns la facultate.
Muuuulti oameni....Muuuulti studenti. Nici in Romania in anul I nu am avut parte de o primire/integrare asa frumoasa ca acolo. Intalnesc mai multi studenti romani din aproape toate orasele tarii(spre norocul meu) si ne punem pe schimbat numere de telefon si adrese de messenger.
Ne impart organizatorii in doua grupe: vorbitori de franceza si vorbitori di engleza si incepem turul facultatii. In cele 30 de minute cat a durat turul, am avut senzatia ca ne-am ratacit de 30 de ori si puteam sa jur ca nu voi mai fi in stare sa gasesc iesirea. I-am multumit cerului ca ne-au condus ei afara.
M-am indreptat spre statia de tramvai si mi-am facut curaj pentru lunea care urma.
Asta a fost prima vineri la facultate in Torino. Nu vreau sa va povestesc cum am ajuns acasa. Cele cateva ore m-au obosit ca o zi intreaga de munca.
Si totusi, pentru a-mi imbunatatii veniturile si asa modeste de student (banii pe care ii primesti ca bursa oricum nu iti ajung asa ca ai doua variante cand esti plecat: fie iti trimit mamica si taticu', fie iti cauti ore de lucru in timpul liber) am inceput sa lucrez intr-un magazin de fructe si legume.
Ca sa intelegeti exact situatia in care ma aflam, va repet ca nu intelegeam aproape deloc italiana iar italienii care nu erau studenti nu intelegeau deloc franceza sau engleza. Asa ca, in prima zi de lucru am facut febra musculara la maini de atata vorbit.
Cam asta va pot spune azi. Asa, foarte pe scurt despre ziua pe care nu o sa o pot uita niciodata.
Am zis eu de multe ori ca Romania e urata, ca nu a fost extrem de interesanta experienta Erasmus dar de fapt, senzatia aia pe care o ai cand esti lasat in mijocul multimii agitate de face sa te simti ciudat si strain.
Asa ca da, imi place Romania. Ador sentimentul de ACASA. Si mi-e frica de inceputuri. Dar toate astea dureaza doar o perioada si apoi trec.
Sper ca nu v-am plictisit. Si imi pare rau, nu pot sa scriu la persoana a 3-a despre mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu