Praful rosiatic al peronului de tara era umed acum si capatase o nuanta mai intensa. Scurta ploaie de vara facuse uitata canicula ce stapanea teritoriul de mai bine de zece zile dar nu o facea sa uite durerea ce pusese stapanire pe sufletul ei. Macar ii spala lacrimile ce ii curgeau siroi pe obraji.
Era una din acele zile in care mergea departe de casa, pe unul din dealurile de la marginea orasului ca sa isi adune gandurile.
"La dracu cu toti. M-am saturat de ei si de orasul asta. M-am saturat sa imi spuna ce sa fac si cum sa imi traiesc viata!"
Si avea dreptate.
Abandonata de mica, crescuta intr-un orfelinat, la terminarea scolii se angajase la unul din barurile din oras. Norocul ii surasese si intr-o buna zi dragostea a intrat pe usile pe care patroana o punea sa le spele de doua ori pe zi.
Nu ii trebuisera decat doua secunde sa se indragosteasca si ani sa ascunda acest lucru.
Viata nu era chiar atat de usoara. Intr-un orasel mic de provincie in care toata lumea cunoaste pe toata lumea, era obligata sa isi tina sentimentele ascunse in "curtea de opt ri imprejmuita", cum ii placea ei sa spuna. Nimeni nu ar fi acceptat relatia lor, chiar daca el ar fi iubit-o.
Si azi... Azi el pleca pentru totdeauna in marele necunoscut!
"Ce soarta trista mai am si eu", se trezi spunand cu voce tare.
Se ridica cu greu de pe piatra ce-i servise pe post de scaun si o lua inapoi catre gara pustie, inspre orasel. Trebuia sa mearga mai departe, oricat de nefericita ar fi fost si oricat si-ar fi dorit sa renunte. Pana la urma, era o femeie ca oricare alta si asta era datoria ei.
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu